Sunt locuri care nu seamana cu niciun altul, iar Havana este unul dintre ele. Are o autenticitate a ei, o energie vibranta cum n-am mai vazut nicaieri, si te face sa te intrebi, zi de zi, ce ii motiveaza pe oamenii de aici sa fie mereu veseli.

Aventura a inceput, de fapt, cu un ocol prin Roma: un zbor pana acolo, o vizita scurta la Colosseum, o plimbare prin piata Vittorio Emanuele si o cafea mare. Apoi 8600 de kilometri si 11 ore de zbor pana in Havana, orasul cu doua milioane de locuitori, capitala unei insule din Caraibe.

Ne trezeam dimineata la cantatul cocosilor, pentru ca oamenii cresteau pui pe terasele cladirilor din oras. De la balconul nostru vedeam cum colectau apa de ploaie in bazine, cum ingradeau puii, cum improvizau spalatorii la lighean si orice altceva se mai putea face pe o terasa de bloc. Gazda noastra, Griselda Maria, era incredibil de vesela in orice moment si ne aducea un mic dejun copios, cu omleta, suc de ananas, paine cu unt, salata de fructe si cafea cu lapte cu un gust puternic de lapte.

Oamenii sunt frumosi, primitori, zambitori, calmi, iubesc plantele si animalele, insa, dupa judecata europeana, pare ca traiesc greu. Intr-o zi, un localnic care stia despre istoricul comunist al Romaniei ne-a povestit despre vietile lor: despre mancarea putina pe cartela, despre cozile infinite la alimente, pe care le-am vazut si noi si stim ca le-au trait si parintii nostri, despre tinerele care pleaca cu domni straini doar pentru a-si scoate familia din tara, despre salariile lor, cat o noapte de cazare la un hotel ieftin, despre piata neagra, de unde poti cumpara orice daca ai vreo ruda in afara tarii.

Centrul vechi al Havanei este inscris in Patrimoniul Mondial UNESCO, datorita arhitecturii sale coloniale impresionante, si poarta in el o intreaga istorie. Insula a fost locuita initial de triburi indigene, apoi colonizata de spanioli intre 1492 si 1898, devenind un centru important pentru comertul cu zahar si sclavi. A urmat lupta pentru independenta, in urma careia SUA a preluat controlul, iar din 1898 pana in 1959 tara a fost dominata de coruptie si inegalitate sociala. In 1959 are loc Revolutia Cubaneza, cand Fidel Castro rastoarna regimul si Cuba devine un stat socialist sustinut de URSS. In 2018, Cuba are primul presedinte non-Castro din 1959 si incepe o normalizare a relatiilor cu SUA. Pana si banii pe care ii foloseam ne aminteau de aceasta lume aparte: un euro insemna 1.08 CUC, peso-ul cubanez convertibil cu care socoteam totul.

Am strabatut orasul neobositi. Am vazut Havana cu strazi inguste, pietruite, cu oameni care jucau la mese jocuri populare locale, cu masini vechi, frumos refacute si, mai ales, colorate, dar si cu masini Lada de demult, ca urmare a legaturii stranse cu URSS. Cu artisti de strada si vanzatori ambulanti care vindeau orice si picturi despre Cuba Africana si despre viata lor. Cu cofetarii ce ofereau produse locale cu gust de margarina, cu magazine de reparat incaltaminte si ochelari, cu magazine care vindeau salopete muncitoresti de fabrica, dar si cu magazine cu rochii de mireasa, intr-un oras cu o natalitate crescuta. Cu farmacii care aveau prea putine produse si semanau cu niste drogherii de pe vremuri, cu librarii goale, in care se gaseau doar cateva carti despre Fidel si Che Guevara. Cu oameni care vorbeau la telefoane publice pe strada si multimi de turisti adunate la un colt de strada unde se vindea internet scump. Cu oameni care cantau la tobe si emanau o veselie fara egal si cupluri care dansau pe muzica cubaneza inconfundabila.

Aici, galbenul este purtat cu mandrie si se potriveste de minune cu pielea de cafea si ciocolata a oamenilor.

Serile ne plimbam pe Malecon, promenada de pe coasta, cu cele mai frumoase apusuri la ocean. Am vazut Capitoliul lor, pietele si cladirile istorice, hotelurile sofisticate cu covor rosu, putinele parcuri cu program de vizitare, cladirile guvernamentale frumos intretinute si un mall local, unde am stat la coada sa mancam o hamburghesa locala, cu un fel de parizer autohton. Pentru ca acolo erau doar o mana de oameni norocosi, ne-am inteles privilegiul si am mancat tot, fara sa comentam. Pietele lor nu semanau cu alte piete: niste radacini vechi, papaya aproape trecuta si cateva banane; unele aveau si carne pastrata la 40 de grade, fara lazi frigorifice. In cateva tiendas puteai gasi alcool si produse de igiena, dar la preturi absurd de scumpe pentru oamenii locului. Daca toate cladirile din Havana ar fi renovate, poate ca orasul ar fi un muzeu impresionant.

Havana este despre un loc fara telefon si fara internet, cu oameni care se aduna multi si se aseaza pe jos la un spectacol de strada, unde tineri danseaza de iti taie respiratia pe muzica Mariei Liuba, “Mi Vieja Habana”. Mi-a ramas in suflet acest cantec si, cand am ajuns acasa, am gasit cateva cuvinte pe care mi le notasem intr-un caiet. Canta despre dezradacinare, despre cum te pierzi cand lasi tara in spate, despre cum te adaptezi cand pleci din Cuba si ajungi pe meleaguri unde, poate, oamenii abia isi vorbesc.

Am luat un taxi colectiv si am mers vreo cinci ore pana in Trinidad. Cat am asteptat masina, respiram usurata de fiecare data cand trecea cate una descompunandu-se, in speranta ca a noastra avea sa fie mai functionala. Pe drum am vazut cateva slogane, “Viva la Revolucion”, “Socialismo es prosperidad y sostenibilidad”, “Hasta la victoria siempre”, dar si altele impotriva Americii. Am trecut prin asezari rasfirate, am vazut oameni care lucrau pamantul, cateva tractoare vechi, copaci uscati si putina vegetatie, potrivita climei locului.

Trinidad a fost o incantare. Un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, cu o arhitectura impecabil conservata, un oras aflat la poalele muntilor Escambray, cu stradute inguste, case ingrijite si viu colorate, biserici, muzee, restaurante si terase. Orasul mi s-a parut si mai frumos dupa o Cuba Libre, si trebuie mentionat ca embargoul se aplica doar la Coca-Cola, asadar bautura continea o incredibila cantitate de rom, pe care am simtit-o in fiecare fibra. Am mancat inghetata la dozator, asa cum era in Romania in anii de demult. Am stat la o gazda care avea o casa frumoasa, cu multe elemente originale, pe care i le-am apreciat sincer, iar ea s-a bucurat mai mult decat m-a costat pe mine sa ma exprim.

La intoarcere, autobuzul a facut mai multe opriri in zone cu plaje amenajate exclusiv pentru turisti, care contrastau puternic cu saracia lucie din jur. Mi s-a intamplat sa ma intreb in ce lume denaturata traim atunci cand vedeam cate un domn batran incercand sa cucereasca o tanara localnica mult prea tanara.

La una dintre cazari, o doamna de-a locului ne-a ajutat sa dam de proprietar, ne-a invitat la ea in casa sa folosim telefonul si a fost atat de saritoare si simpatica, asa cum doar la popoarele latine vezi. Locuia intr-un spatiu mic si curat, cu mileuri si mobila veche, putin aerisit, iar atunci am inteles de ce toti gateau cu usa deschisa. Ne-a povestit ca strainii nu au voie sa cumpere proprietati in Cuba, dar o fac prin intermediul localnicilor, si ca, oricum, preturile nu sunt accesibile pentru cubanezi. Ea avea rude in SUA, la fel ca majoritatea cubanezilor. Inca o data, Dorin a recunoscut ca, fara spaniola mea, am fi murit de foame. 😊 Femeile de aici sunt frumoase, cu forme indraznete si generoase, de imi venea sa-l leg pe Dorin cu o esarfa la ochi. 😊

Era sa pierdem zborul, pentru ca relaxarea si calmul localnicilor nu sunt cea mai buna combinatie atunci cand te grabesti, dar, in final, totul a fost bine. Am lasat in urma o alta lume, intr-o continua schimbare, care, peste ani, va fi doar o amintire a acestor locuri. Poate ca cea mai mare avutie a acestui popor o reprezinta oamenii cu adevarat minunati.